A Past Synod, A Present-Day Decision
Adesea, invazia de noutate care defineşte timpurile actuale, permanenta goană după „altceva” care, cel mai adesea şi nu întotdeauna în mod justificat, se opune celor deja cunoscute, face ca unele informaţii aparţinând vremurilor trecute să fie considerate ca desuete. Ele sunt înscrise în categoria datelor de care, după părerea unora, doar istoricii sunt şi se impune a fi interesaţi, aceştia urmând a le stoca, cataloga şi ierarhiza, pe post de elemente constitutive ale edificiului deja sufocat de informaţiile scrise ale istoriei, pline de praful uitării şi consultate doar la mare nevoie, ca mărturii ale trecutului.
Se întâmplă însă ca, unele decizii aparţinând istoriei, să fie mai actuale ca oricând, problematica dezbătută constuind o temă de meditaţie permanentă, o provocare greu de ignorat. În acest sens, studiind hotărârile şedinţelor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 22 noiembrie 1889, iese la lumină preocuparea sinodalilor pentru reîntoarcerea la originile picturii religioase de „tradiţiune bisantină”. În acea şedinţă, episcopul Dunării de Jos, Partenie Clinceni-Băcăuanul (1886-1902), remarcabil prin caracterul aprig şi prin luările de cuvânt pe măsură, a propus spre dezbatere problema stilului picturii religioase româneşti, venind cu o propunere „privitore la icónele, arhitectura, pictura şi ornamentaţiunea bisericilor din tótă ţara, cum să se urmeze pe viitor”1, dar care avea să fie adoptată şi publicată ca decizie a Sfântului Sinod:
„DECIZIUNEA SÂNTULUI SINOD AL SÂNTEI NÓSTRE BISERICI AUTOCEFALE DREPT MĂRITORE DE RĚSĂRIT
Privitore la icónele, arhitectura, pictura şi ornamentaţiunea bisericilor din tótă ţara, cum să se urmeze pe viitor
Sânta nóstră Biserică drept măritóre de rěsărit, gelósă de învěţătura Dumnedzeescului sěu fondator, cum şi de tradiţiunile şi aşedzěmintele sale, a lucrat în tot chipul la întărirea sentimentuluĭ religios printre popóre şi la mântuirea sufletelor lor.
Dorind a ţine pironită vederea şi simţul fiilor sěĭ asupra Dumnedzeireĭ şi Sânţilor, ea a deschis artelor frumose porţile sale, a transmis posteritaţěi icóna vie a tuturor persónelor Sânte, carĭ sunt în adoraţiune şi veneraţiune la popórele creştine.
Sub-semnaţii,
Considerând pictura bizantină şi împreună cu děnsa şi pe celalte arte frumóse, ca fiind singurele întru a reprezenta cu splendóre, magnificentă şi cuvioşie persónele cele marĭ şi Sânte ale religiuneĭ creştine, şi a întreţine în popor adevěratul sentiment religios ;
Având în vedere ca artele frumóse bizantine aŭ fost introduse în Biserica nóstră Română încă din cele dintâiŭ timpurĭ ale apariţiuni[i] lor şi prin acésta, deprinderea poporului nostru cu ele şi apropierea lor de cătré artiştiĭ şi artizanii noştrĭ românĭ;
Vědzând cu durere góna tacită ce sě dă acestor arte spre a le scóte de prin bisericĭ, şi a le inlocui cu altele nouĭ şi necunoscute poporuluĭ nostru;
Vědzând marea afluenţă de tot felul de icóne străine, carĭ au inundat ţara din tóte părţile;
Vědzând ca prin unele bisericĭ se fac zugrăvelĭ şi se întrebuinţěză arhitectură, iar prin casele românilor creştinĭ se introduc icóne carĭ sunt departe de a înfăţişa după cum se cade imaginea Dumnedzeireĭ şi chipurile Sânţilor din vechea şi păzită de Dumnedzeu Biserică a Românilor;
Vědzând că ornamentaţiunea bisericeĭ în genere ce sě introduce de câtva timp este lipsită aprópe şi de cerinţele artistice şi de cele liturgice ale ritualului nóstru, şi prin urmare departe de a ajuta geniul cultural al poporului român întru desvoltarea sentimentuluĭ sěu religios şi naţional ;
Şi dară, temându-ne ca nu cum-va prin introducere de nouĭ arte în Biserică şi prin casele creştinilor să sě struncine dreapta credinţă în popor şi în el însuşĭ;
Sântul Sinod ia disposiţiunile următóre:
1. Prea Sânţiţiĭ Episcopĭ eparhiţĭ să supravegheze cu dinadinsul în jurisdicţiunea lor ca pictura şi ornamentaţiunea care se va introduce de acum inainte, fie prin bisericele cele vechĭ fie prin cele nouĭ sau reîn[n]oite – să fie conform stiluluĭ bizantin deja în us în Biserica nóstră Română autocefală drept măritóre de rěsărit.
2. Să pună îndatorire preoţilor şi epitropilor tuturor bisericilor ca înainte de a se contracta zugrăvirea uneĭ biserici să sě presinte la aprobarea prealabilă a Chiriarchiei tablourile ce aŭ a sě introduce în biserică, cu modelurile lor de zugrăvélă.
3. Să oblige pe preoţĭ a nu primi în biserica spre sânţire decât numai icóne carĭ sunt aprobate şi recomandate de Chiriarchie saŭ eşite din atelierele pictorilor noştri românĭ cunoscuţĭ şi probaţĭ cel putin de doĭ sau trei Chiriarchĭ aĭ tzěreĭ.
4. Icónele cele nesânţite după ritualul sânteĭ nóstre Biserici sě vor scóte cu încetul de prin casele creştinilor prin influenţa morală a preoţilor şi în locul lor să li sě recomande cele autorizate de Chiriarchie (s.n.).
5. Să céră autorităţilor judeţelor ca să îndatoreze pe primarĭ a respecta şi eĭ din partele disposiţiunile de maĭ sus şi a nu îngădui vândzarea de icóne şi objecte sacre în cuprinsul administraţiuněi lor, rěmâind ca aceste objecte creştine să li sě procure numai prin biserica parochială.
6. Prescurile se vor fabrica numai de femeĭ creştine, pióse sau numai de creştinĭ.
7. Abaterea de la disposiţiunea a două de mai sus va atrage pentru Preoţi caterisirea şi pentru Epitropĭ distituirea şi darea lor în judecată, spre a despăgubi parochia de suma cheltuită cu pictura, arhitectura şi ornamentaţiunea contrasită disposiţiunilor Bisericeĭ nóstre Române autocefale drept măritóre de rěsărit.
8. Biserica a cărei pictură, arhitectură şi ornamentaţiune s-a făcut contra acestor disposiţiunĭ este şi rěmâne închisă (s.n.).
9. Abaterea de la disposiţiunea a treia se va pedepsi întâĭ cu oprire pe treĭ lunĭ , al doilea cu oprirea pe un an, şi al treilea cu caterisirea.
1889, Noembrie, 22
(Semnează): I.P.S. Iosif Mitropolit Primat
P.S. Episcop Ghenadie al Râmniculuĭ
P.S. Episcop Inocentie Budzeŭ
P.S. Episcop Silvestru al Huşilor
P.S. Episcop Ghenadie al Argeşului
P.S. Episcop Parthenie al Dunărei de‑jos
P.S. Arhiereu Ieremia Gălătzénu
P.S. Arhiereu Valerian Romnicénu
P.S. Arhiereu Calistrat Bârlădénu
P.S. Arhiereu Innocentie M. Ploeşténu
P.S. Arhiereu Gherasim Piteşténu
P.S. Arhiereu Dositeiu Botoşanénu”2
Aceste rânduri vorbesc de la sine...
Ele constituie mărturia unor persoane care, cu mai bine de un secol în urmă, într-un moment al istoriei în care arta eclesială românească, complet influenţată de concepţiile estetice occidentale, transformase bisericile noastre într-un soi de expoziţii de tablouri de mari dimensiuni, doreau ca să regăsească drumul către pictura de tradiţie bizantină, abandonată cu ceva timp în urmă. La prima vedere, s-ar putea spune că situaţia actuală este complet diferită. Într-adevăr, din anumite puncte de vedere, arta eclesială românească s-a schimbat substanţial în acest interval de timp. Numai că, o analiză a mentalităţilor, gusturilor şi preferinţelor estetice ar scoate cu uşurinţă la lumină faptul că nu toţi creştinii cunosc care este deosebirea dintre o „icoană” şi un „tablou religios”, considerând încă că orice pictură cu tematică religioasă poate fi adusă spre sfinţire, slujba singură fiind un garant al metamorfozării respectivei picturi în icoană.
Acesta este doar unul din motivele pentru care putem considera că decretul emis cu mai bine de un secol în urmă merită a fi parcurs cu toată atenţia, el constituind o temă de meditaţie cât se poate de actuală, un imbold către autoanaliză şi, atunci când se impune, un prim pas către regăsirea adevăratei icoane, fiecare creştin fiind, în realitate, o nouă Veronica, vera icona a Chipului lui Dumnezeu sădit în noi la creaţie.
Prof. dr. Mihaela Palade
Note
1. BOR, anul al XIII-lea, 1890, pp. 128-130.
2. Publicat în BOR, anul al XIV-lea, 1890, Tipografia „Cărţilor bisericeşti”, Bucureşti, 1891, pp. II-IV, republicat în BOR, anul al XVI-lea, 1893, pp. 577-580.
25 august 2011
